
Muzeul etnografic ”La Moșu și Maica” Măderat
Prezentare
Muzeul Etnografic ”La Moșu și Maica” Măderat a fost amenajat în vara anului 2023 în spațiul pus la dispoziția noastră de către Primăria orașului Pâncota prin bunăvoința domnului primar Dan Ștefan Pocriser.
Muzeul a fost înființat din convingerea membrilor fondatori că orice comunitate trebuie să își cunoască trecutul pentru a-și putea înțelege prezentul și a-și croi un viitor cât mai bun.
Muzeul Etnografic ”La Moșu și Maica” Măderat le oferă vizitatorilor ocazia de a vedea o parte din felul în care trăiau și se gospodăreau bunicii și străbunicii noștri, colecția de obiecte expuse prezentând o gospodărie tipic țătănească din Măderatul de demult, ocolul și activitățile câmpului și din jurul casei, o bucătărie cu veselă, mobilier, obiecte casnice folosite la prepararea mâncării, o cameră în care se desfășurau șezătorile de altădată precum și diverse activități ca torsul, țesutul, melițatul, țesălatul cânepei, brodatul etc dar și o cameră de oaspeți din casa mare.
Muzeul Etnografic ”La Moșu și Maica” Măderat cuprind un număr de peste 350 de piese primite de către Asociația Împreună pentru Măderat: tradiție și viitor ca donație de la locuitorii din sat dar nu numai. Pe lângă obiectele meșteșugărești și casnice, colecția mai include cele două monografii ale satului: Monografia satului Măderat scrisă de învățător Petru Vancu și apărută în 1905 și Monografia localității Măderat scrisă de profesor universitar doctor Gheorghe Frățilă și apărută în 2019 dar și alte câteva cărți și bancnote vechi.
Orar : Sâmbătă : 12-16
Duminică : 15-17
Pentru vizite în alte zile sau la alte ore, vă rugăm să ne contactați telefonic la 0747954816 (Simona Stoia).








